Design web adaptabil pe orice dispozitiv
Gina Crainic

Gina Crainic

Distribuie pe
Distribuie pe
Distribuie pe
Distribuie pe

Ce înseamnă design responsiv pentru site-ul tău?

Utilizarea Internetului nu se mai limitează la dispozitivele de birou din trecut. De ceva timp utilizatorii accesează internetul de la locuința lor, de pe tablete și telefoane mobile. Sau chiar de pe stradă prin Wi-Fi. Designul responsiv oferă site-ului tău flexibilitatea de a afișa conținut atractiv, indiferent de dimensiunea dispozitivului de pe care este accesat.

Ce este designul responsiv?

Designul responsiv sau adaptabil (a.k.a Responsive Design) este o tehnică descrisă inițial de Ethan Marcotte, în care site-ul tău răspunde pur și simplu la mediul său. Conținutul site-ului este ajustat automat pentru o vizualizare optimă pe baza dimensiunii dispozitivului. Indiferent de dispozitiv – mobil, tabletă sau desktop, un utilizator va vedea un aspect optimizat pentru ecranul său. Bonus adăugat? Google îmbunătățește clasarea paginilor atunci când designul site-ului tău este responsiv!

La ce să te aștepți când accesezi un site de pe diverse dispozitive

Cred că te-ai gândit că un site cu diverse elemente, întins pe toată pagina, nu va putea fi vizualizat în întregime de pe mobil. Ai dreptate, designul responsiv se vede altfel pe fiecare dispozitiv în parte. Să vedem care sunt obiectivele unui design responsiv și cum sunt acestea atinse.

Modul de proiectare al unui site responsiv

Poate că nu te interesează ce fac web designerii când creează un site responsiv, dar să știi că ei încep cu dispozitivul cel mai mic: mobilul în poziție portret. Ei își pun întrebarea: Ce elemente sunt esențiale pentru o navigare ușoară și utilă, o experiență plăcută a utilizatorului?

Apoi se trece la tabletă și mai departe la desktop, unde vezi întregul site. Astfel se asigură integritatea brandului și consistența experienței utilizatorului.

Evoluția tehnologiei

Dezvoltarea web de astăzi nu se face pentru o singură dimensiune potrivită pentru toate soluțiile. Este vorba de a profita de oportunitățile oferite de noile tehnologii și de a le folosi pentru a realiza o experiență semnificativă și eficientă a utilizatorilor. Acest lucru este în folosul tuturor: clienți și utilizatori care folosesc o diversitate de dispozitive pentru a naviga pe un site.

Telefoanele mobile folosesc tehnologii noi, astfel că și aplicațiile de navigare desktop au fost obligate să țină pasul. Experiența este una aproape unificată.

Așteaptă-te la modificări pe mobil

Când navighezi pe mobil, dimensiunea este foarte mică. Cu toate acestea informațiile esențiale se pot vedea foarte bine. Utilizatorul de mobil dorește, pe lângă viteză, și accesarea informațiilor utile lui.

Asigură-te că site-ul tău are imagini optimizate, texte cu caractere suficient de mari, link-uri sau butoane pe care se poate apăsa cu degetul.

Meniul de navigare a dispărut? Îl poți accesa prin apăsarea pe o imagine formată din 3 linii paralele. Acest tip de meniu de navigare se numește “hamburger”. Iar elementele importante dintr-un site sunt afișate sub formă de stivă, unele sub altele, pentru mobil și tablete.

Revizuiește site-ul des

Cu tehnologia în continuă schimbare și evoluție, este important să verifici designul responsiv odată la 3-4 luni. Acest lucru îți oferă posibilitatea de a identifica existența eventualelor probleme și de a face actualizările necesare. Doar nu vrei să pierzi clienții pentru că nu au putut să acceseze informațiile din site-ul tău.

Designul responsiv pentru site-ul tău contează, iar noi te putem ajuta să ai un site care să fie responsiv și să ofere vizitatorilor o experiență superioară.

Spune-ne în comentariu dacă site-ul tău se vede bine sau nu, pe tabletă și mobil.

Fii printre primii care primesc noile articole

Articolele din blog sunt scrise pentru a te ajuta să iei decizii informate pentru site-ul tău. Fie că este vorba de cum comunici, de design sau de partea tehnică, te ținem la curent cu ce nevoi are un site și ce apare nou în domeniu. Înscrie-te la newsletter și primești printre primii vestea.

Nu trimitem spam. Te poți dezabona oricând.

Lasă un răspuns

Close Menu
1 Shares
Share1
Share
Tweet
Pin